joi, 27 decembrie 2012

PLĂCINTĂ CU MERE

Ingrediente:


1 kg mere 

800 gr făină

1 ou

1 bucată drojdie căt o nucă

ulei

zahăr

zahăr vanilat

scorțișoară

rom 
sirop: 1/2 cană apă4 linguri zahărzahăr vanilat



Se dizolvă drojdia în apă călduță și se adaugă o lingură de zahăr. Se amestecă oul cu făina, un praf de sare și drojdia dizolvată. Se frământă foarte bine cu 6 linguri de ulei. Se lasă la dospit aproximativ 1 h.



Merele se rad, se pune esența de rom și apoi se scurg.

Se întinde foia, se așează merele, se presară o lingură de zahăr, zahăr vanilat, scorțișoară și se rulează. 




Deasupra foile se ung cu puțin ulei. Se bagă la cuptor pentru 1 h.

Pentru sirop se amestecă ingredientele și se fierbe aproximativ 10 minute.

Când plăcinta este gata se unge cu sirop, se pudrează cu zahăr vanilat și se acoperă cu un prosop.

 


joi, 13 decembrie 2012

PASTE CU FRUCTE DE MARE

Ingrediente:

500 gr paste
500 gr fructe de mare
4
căței usturoi
1 ardei iute
piper, sare
1 lingur
ă unt
ulei de masline
1 pahar vin alb sec

Pastele se fierb "al dente", iar după fierbere se amestecă cu o lingură de ulei de măsline (pentru a nu se lipi între ele) și se țin la cald.
Într-o tigaie se încinge puțin ulei de măsline și se călesc ingredientele începând cu usturoiul pe urmă ardeiul iute.
Fructele de mare, dacă sunt congelate se opăresc câteva minute la foc mic.
În altă tigaie se topește untul și se stinge cu un pahar de vin alb sec. Se lasă să scadă vinul până la jumătate din cantitatea inițială
 
Se pun fructele de mare bine scurse în tigaia cu usturoi și ardei iute și se călesc puțin. Se condimentează cu sare și piper. Pe urmă se sting cu sosul de vin și unt. 
 
În final se adaugă pastele și se amestecă
 


miercuri, 28 noiembrie 2012

COPĂNELE CU FULGI DE PORUMB

Ingrediente:

- 10-12 copănelede pui
- 3 ouă
- 2-3 căni de fulgi de porumb
- condimente
Ingrediente pentru marinarea cărnii:

- o cană de lapte
- 2 linguri de praf de usturoi
- o lingură de chili iute
- o lingură de paprika
- o lingură de piper

Se amestecă toate ingredientele pentru marinată, se pune carnea și se lasă 4-5 ore la frigider. Cel mai bine este peste noapte pentru a se întrepătrunde foarte bine toate ingredientele.
Bateți ouăle, adăugați ½ cană de fulgi de porumb și puțină făină, apoi condimentați după gust.
Dați carnea prin amestecul de ou și după aceea prin fulgii de porumb (care mai trebuie sfărâmați).
Copănelele se prăjesc în baie de ulei.
Ca și garnitură cartofii la cuptor mi se par cei mai buni.
Alături și de o salată vă iese un prânz pe cinste.

luni, 19 noiembrie 2012

CHEC

Ingrediente:

1 cană făină
5 ouă
1 cană zahăr
1 praf de copt
rom
zahăr vanilat
cacao

Se bat ouăle cu zahărul până ce acesta se topește. După aceea se adaugă făina, praful de copt, romul și zahărul vanilat.
Când totul devine omogen se împarte compoziția în două. Una se lasă așa cum este iar în cealaltă se pune cacao.
Se tapetează o tavă de chec cu hârtie de copt și se toarnă compoziția alternativ pe mijlocul tăvii ( o lingură de compoziție simplă, o lingură de compoziție cu cacao, până când terminați compoziția).
Se lasă la cuptor timp de 40 de minute.


miercuri, 14 noiembrie 2012

PRĂJITURĂ CU MERE

Ingrediente:

blat: 1 kg mere
        4 linguri zahăr
        50 gr unt
cremă: 1 l lapte
            2 plicuri budincă de vanilie
            2 ouă
            2 linguri zahăr
bezea: 2 albușuri
            2 linguri zahăr

Se spală și se curăță merele. Se taie în felii subțiri și se pun în tavă. Deasupra se pune untul și se presară zahărul. Se dă la cuptor pentru 30 de minute.
Pentru cremă se mixează gălbenușurile cu zahărul. Praful de budincă se diluează într-o cană de lapte rece. Restul de lapte se înfierbântă și se toarnă peste praful de budincă diluat. Se toarnă gălbenușurile și se pune pe foc să dea câteva clocote până se obține o cremă groasă.
Se scoate tava cu merele și se toarnă budinca fierbinte. Se dă la cuptor pentru 10 minute.
Albușurile se bat foarte bine impreuna cu zahărul.
După 10 minute se scoate tava, se pune peste budincă bezeaua și se mai bagă la cuptor încă 10 minute.
Se scoate și se lasă să se răcească.
După ce s-a răcit se pune la frigider.

luni, 12 noiembrie 2012

RULADA

Ingrediente:

2 cepe
2 cutii ciuperci
3 ouă
1 ardei
400 gr kaizer
200 gr cașcaval
foietaj

Se călesc toate ingredientele, se așează pe foaie și deasupra se rade cașcaval. Foia se rulează, se unge cu ou și se rade iar cașcaval.
Se dă la cuptor pentru 1 oră.
Din cantitățile de mai sus vă ies două rulade.
Rapid si usor.
Pofta buna va doresc.
 

 

luni, 29 octombrie 2012

SALATA DE SFECLA ROSIE

Ingrediente:

1 lingură cremă de brânză
3 linguri iaurt
1 sfeclă roșie
2 linguri muștar
2-3 linguri ulei
zeama de la o lămâie
sare, piper

Se spală și se rade sfecla roșie.
Într-un bol se amestecă toate ingredientele și se condimentează după gust. La sfârșit de adaugă sfecla roșie.
Se poate folosi ca garnitură pentru diverse mâncăruri sau o puteți savura doar pe ea.

 


joi, 25 octombrie 2012

OUA UMPLUTE

Ingrediente:
10 ouă
1 pate de pui
maioneză
pătrunjel proaspăt
sare
piper proaspăt măcinat
puțină boia 
Astăzi facem o rețetă foarte cunoscută și populară la noi în țară mai ales în preajma sarbătorilor. Sunt binecunoscutele ouă umplute :) Să trecem la treabă, nu durează decât 30 de minute.
Spălăm ouăle și le punem la fiert. Când sunt gata le curățăm de coajă, le tăiem în două și scoatem gălbenușurile.
 

Într-un castronel pasăm bine gălbenușurile și le amestecăm cu pateul de pui. Adăugăm 2 linguri de maioneză, puțină boia, pătrunjelul tocat apoi sărăm și piperăm după gust.
După ce compoziția devine omogenă umplem jumătățile de ou.
Se ornează cu frunze de pătrunjel, ardei roșii, măsline sau orice altceva vă vine în minte.


vineri, 19 octombrie 2012

SUC DE LEGUME SI FRUCTE

Merge foarte bine dimineata si este foarte sanatos. Chiar daca ia putin pana este gata merita din plin.

Ingrediente:

1 telina mica
1 sfecla
2 morcovi
2 cartofi
3 mere

 Se curata si se spala toate ingredientele. Se dau prin storcator si gata. :)


 

miercuri, 10 octombrie 2012

PILAF CU CARNE DE PORC


Simplu și rapid...

Ingrediente:

1 ceapă mare
2 morcovi
300-400 carne de porc
1 cană orez
ulei
condimente

Se curăță ceapa și morcovul, se toacă mărunt și se pun la călit în puțin ulei.

Când sunt gata se adaugă carnea tăiată cubulețe și se condimentează. Se lasă 3-4 minute și se toarnă o cană de apă, lăsând să mai fiarbă înca 5 minute.
 

Se pune cana de orez și se mai adaugă înca 2-3 căni de apă.

Se lasă la fiert până ce orezul este făcut.
Se manânca foarte bine cu castraveți murați.

marți, 25 septembrie 2012

DOVLECEI ȘI VINETE MARINATE

Ingrediente:

2 vinete potrivite
2 dovlecei
usturoi
pătrunjel
ulei
sare, piper
oțet balsamic

Se spală dovleceii și vinetele sub jet de apă. Se taie pe lungime cu o grosime de aproximativ 1 cm. Se prăjesc în ulei până se bronzează și se înmoaie puțin.
Într-un vas se suprapun dovleceii și vinetele. Între straturi se condimentează, se pune pătrunjelul și apoi usturoiul tăiat felii.
În uleiul din tigaie se încinge puțin oțetul balsamic și apoi se toarnă peste dovlecei și vinete.
Se pun la marinat în frigider, pentru 2-3 zile, pentru ca aromele să se întrepătrundă.
Se pot servi simpli, ca aperitiv, sau ca garnitură.
Vă garantez că toată lumea o să fie înnebunită după această rețetă.
Poftă bună!

               








luni, 10 septembrie 2012

BORS DE PESTE

Pentru că mi-a rămas în minte foarte tare borșul de pește pe care l-am mâncat în Deltă m-am gândit ca nu ar fi rău să incerc să fac și eu unul. Așa că am mers la pescărie am luat mai multe tipuri de pește și m-am pus pe treabă. Nici nu durează foarte mult și iese tare gustos. Iată cum a ieșit...

Ingrediente:

minim 4 feluri de pește (crap, somn, plătică, biban, caras, știucă)
morcov
pătrunjel țelină
o ceap
ă mare
1-2 ardei
grași
2
roșii de mărime mijlocie
bor
ș
zeam
ă de lămâie sau oțet
leuștean
sare

După ce curățați peștele îl tăiați în bucăți.

 

Se pune la fiert zarzavatul tăiat mărunt și se lasă să fiarbă bine. Se adaugă ardeii tăiați cubulețe si roșiile.
Ciorba se acrește cu borș.
Când clocotește se adaugă bucățile de pește împreună cu capetele și se lasă să mai fiarbă cam 10-15 minute.

 

Când peștele este gata se scoate pe un platou.
 

Mai întâi se servește zeama cu mămăliguță și apoi se mănâncă peștele cu mujdei de usturoi stins cu zeamă de lămâie sau puțin oțet.
Sper că vă place cum arată și vă asigur că la gust e și mai și.
Poftă bună!

luni, 3 septembrie 2012

COLIVA

La început coliva a servit ca hrană, iar mai apoi la pomenirea morţilor după tradiții care existau deja în lumea păgână a timpului.
Coliva, făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuşi trupul mortului iar dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi.
Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).
Ingrediente:
1 kg arpacaș
4 l apă
500 gr zahăr
500 gr nucă
2-3 fiole rom
sare
10 linguri biscuiți măcinați
2 linguri cacao

Arpacașul se spală cam de 9 ori în apă rece și apoi se pune la fiert într-o oală mare plină cu apă unde va sta cel puțin o oră. Din când în când se mai amestecă ca să nu se prindă.
Vă dați seama că arpacașul este gata atunci când vedeți că bobul este înflorit bine. În acest moment oprim focul, adăugăm sarea, zahărul și amestecăm bine.

După ce s-a răcit punem romul și nucile. Se amestecă toate ingredientele până se omogenizează.

Compoziția o așezăm pe un platou, o modelăm uniform și deasupra presărăm biscuiții măcinați. Cu cacao puteți face diferite forme pe colivă sau doar o ornați cu bomboane.
 


miercuri, 29 august 2012

MUSACA CU CARNE DE PUI SI DE VITA

Pentru ca imi era tare pofta de o musaca dar nu doream sa fac reteta clasica cu carne de porc, deoarece iese mult prea grasa, am decis sa folosesc carne de pui si de vita. Iata ce a iesit...

Ingrediente:
200 gr carne vita
2 bucati de piept de pui
150-200 gr cascaval ras
1 ceapa mare
2 catei usturoi
1 ardei gras
800 gr cartofi
patrunjel
condimente

Se pune la fiert pieptul de pui si cand este gata se taie marunt.
Ceapa se toaca marunt si se pune la calit in ulei. Dupa ce prinde putina culoare se adauga si carnea tocata. Se lasa aproximativ 15 minute, iar spre final se adauga usturoiul maruntit, patrunjelul si condimenele. Se pune si pieptul de pui maruntit.

Se curata cartofii si se taie rondele.
Intr-o tava se aseaza un rand de cartofi, apoi amestecul de carne, ardeiul gras taiat rondele peste care se pune ultimul rand de cartofi. 
 
Pe deasupra se rade cascaval si se presara putin busuioc.
Se baga la cuptor.

Si la sfarsit arata asa...
 

 Pofta buna sa aveti!

luni, 20 august 2012

CIOCOLATA DE CASA

Ca sa incepeti saptamana cat mai bine :)

Ingrediente:
300-400 gr zahar
100 ml apa
1 plic zahar vanilat
150 gr unt
300 gr lapte praf
50 gr cacao
esenta rom

Zaharul cu zaharul vanilat si cu apa se pun la fiert. Se lasa la fiert in functie de preferinta: cu cat siropul este mai legat cu atat ciocolata va fi mai densa. Daca siropul are o consistenta ca de dulceata ciocolata va avea consistenta mai umeda.

Dupa ce siropul s-a legat se da de pe foc si se topeste in el untul.

Laptele praf se amesteca cu cacaua intr-un vas incapator.
Dupa ce siropul amestecat cu unt s-a mai racit se toarna peste compozitia de lapte praf si se amesteca pana devine omogena.

Se pune intr-o tava, se niveleaza si se da la rece.
Eu am pus si niste nuci.
 
Este delicioasa.