marți, 17 decembrie 2013

CAISE

Ingrediente:

     3 oua
     1 ceasca ulei
     1 ceasca zahar
     1 plic praf de copt
     faina cat cuprinde
     coaja rasa de la o lamaie
     1/2 pachet margarina
     3/4 linguri cacao
Ouăle se amestecă cu uleiul, zahărul şi coaja de lămâie.
Se adaugă făina amestecată cu praful de copt şi se frământă până iese un aluat care se desprinde de pe mână.
Din compoziţie se modelează bile de aceeaşi dimensiune care se presează uşor cu podul palmei şi se aşează într-o tavă încălzită.
Se bagă la cuptor pentru 20 de minute la 200 grade.
După ce se răcesc se scobesc cu atenţie cu ajutorul unui cuţit sau lingurite.
Mijlocul care s-a scos din prăjitură se sfărâmă bine şi se amestecă cu margarina şi cacaua pentru umplutură.
Se umplu jumătaţile cu acest amestec si se unesc apoi două câte două.

Se înmoaie caisele în colorant şi se tăvălesc prin zahăr tos. 





marți, 10 decembrie 2013

RULOURI DIN FOIETAJ CU SUNCA

Ingrediente:
          400 gr foietaj
          6-8 felii sunca presata
          cascaval ras
          1 ou
          condimente

Foietajul se presara cu condimente, se pun feliile de sunca si cascavalul ras.


Se ruleaza foietajul si se taie in bucati care se aseaza in picioare pe o tava. Se ung rulourile cu ou si se dau la cuptor pentru 25 de minute.




miercuri, 4 decembrie 2013

BEZELE

Ingrediente:
           - 4 albusuri
           - un praf de sare
           - 225 gr zahar tos


Preincalziti cuptorul la 110 grade C.
Puneti albusurile intr-un bol mare si incepeti sa le bateti, din ce in ce mai repede, cu mixerul.
Adaugati un praf de sare si continuati sa bateti pana cand spuma se intareste.
Adaugati doua linguri de zahar, “in ploaie”, continuand sa bateti pana cand acesta se dizolva. Puneti inca doua linguri de zahar si procedati la fel pana cand folositi tot zaharul.
La sfarsit, spuma trebuie sa fie tare si lucioasa.
Puneti compozitia de bezea intr-un sprit. Pe o tava tapetata cu hartie de copt se spriteaza mici bezele. Daca nu aveti sprit, puneti mici gramajoare cu lingurita.

Asezati tava pe nivelul din mijloc al cuptorului si coaceti bezelele timp de aproximativ  1/2-2 ore, la foc mic.
Opriti focul si lasati bezelele sa se raceasca in cuptor.



miercuri, 7 august 2013

SALATĂ CU SMOCHINE

Ingrediente:

100 gr fetică
100 gr salată
30 gr miez nucă
smochine proaspete

dressing: 50 gr brânză Roquefort
                2 linguri smântână
                1 lingură oțet
                1 lingură ulei
                sare, piper

Se curăță, spală și taie fetica și salata.
Miezul de nucă se toacă în bucăți mari.
Pentru dressing se zdrobește brânza și se freacă cu smântâna. Se înglobează treptat oțetul, uleiul. Se potrivește gustul cu sare și piper.
Smochinele se taie în 8 felii.
Se toarnă dressingul peste salată și se amestecă ușor.
Se adaugă smochinele și nucile.

Este foarte bună cu o baghetă caldă.

marți, 2 iulie 2013

PRĂJITURĂ CU FOI DE NAPOLITANĂ

Ingrediente:

1 foaie de napolitană

crema de biscuiți: 100 gr zahăr
                              175 ml apă
                              150 gr biscuiți simpli

crema de lapte praf: 3 linguri apă
                                  100 gr zahăr
                                  100 gr unt
                                  100 gr lapte praf
                                  2 linguri nucă de cocos

Biscuiții se dau prin robot.
Zahărul se caramelizează într-o cratiță la foc mic iar când a devenit lichid se toarnă apa și se fierbe în continuare până se topește caramelul. m deoparte și se pun biscuiții amestecând energic.
Crema se întinde imediat pe foaia de napolitană.
Pentru crema de lapte praf se pune la fiert, la foc mic, apa, zahărul și untul. nd dau în clocot se amesteca bine, dăm deoparte și se pune laptele praf.
Crema se întinde peste cea de biscuiți apoi se dă la rece până se întărește.


Sau se pun cremele alternativ pe foi de napolitane.

marți, 4 iunie 2013

BRUSCHETE CU ROȘII


Ingrediente:

1 pâine integrală
2 roșii potrivite
ulei de măsline
sare, piper
usturoi praf
pătrunjel verde

Pâinea se taie în orice formă doriți și se bagă la cuptor să se rumenească.
Când este gata se unge cu puțin ulei de măsline și opțional se freacă cu usturoi.
Roșiile se taie cubulețe mici, se adaugă un strop de ulei de măsline, pătrunjelul verde și se condimentează după gust cu sare, piper și usturoi praf.
Compoziția astfel obținută se pune pe bucățile de pâine.
De preferat se servesc calde.
Eu le-am servit alături de tartinele cu somon.

Poftă bună!



duminică, 26 mai 2013

VARZĂ ROȘIE CU PORTOCALE ȘI CLEMENTINE

Ingrediente:

1 varză roșie (800 gr.)
2 portocale
3 clementine
sare, piper
2-3 linguri oțet 
ulei
50 gr. mieji de nucă

Varza se toacă în fâșii foarte subțiri, se presară sare și se frământă.
Se decojesc portocalele și clementinele și se taie în bucăți. Se amestecă cu varza.
Pentru vinegretă se bat cu telul într-un castron sucul de citrice, uleiul, oțetul, sarea și piperul. Se toarnă peste salată.

Se taie miezul de nucă în bucăți și se presară peste salată.


miercuri, 8 mai 2013

PRĂJITURĂ CU IAURT ȘI FRIȘCĂ


Ingrediente:

250 gr pișcoturi
150 almette cu smântână
150 gr zahăr pudră
esență de vanilie
200 ml frișcă lichidă
500 gr iaurt cu piersici sau caise
2 pliculețe gelatină granule
700 gr compot piersici sau caise

Tapetăm o formă de chec cu folie alimentară.
Pișcoturile le trecem prin sucul din compot și cu ele tapetăm marginile formei de chec.
Gelatina o hidratăm în 200 ml suc din compot timp de 10 min și apoi o topim pe foc mic fără să dea în clocot.
Crema de branză o amestecăm cu zahărul pudră, adăugăm vanilia, iaurtul, gelatina topită și frișca bătută.
Crema obținută o turnăm în forma de chec tapetată cu pișcoturi.
Peste cremă așezăm un rând de pișcoturi și dăm la frigider de seară până dimineață.
Răsturnăm invers pe un platou, decorăm cu frișcă și fructe din compot.





duminică, 21 aprilie 2013

SALATĂ DE MORCOVI CU IAURT ȘI USTUROI


Ingrediente:

500 gr iaurt
400 gr morvoci
3 linguri ulei de măsline
2 căței de usturoi
2- 3 linguri zeamă de lămâie
1/2 legătură de pătrunjel
sare

Morcovii se dau prin răzătoarea mare.
Se încinge uleiul într-o tigaie în care se călesc morcovii timp de 10 minute.
Iaurtul și morcovii se pun într-un castron și se amestecă bine. Se adaugă usturoiul zdrobit, pe urmă sare și zeamă de lămâie din belșug.
Salata se ține acoperită minim o oră la rece.
La servire se pun frunzulițe de pătrunjel și dacă este cazul se mai potrivește gustul.
Se servește cu lipie caldă.




luni, 8 aprilie 2013

PIPOTE SI INIMI CU MAR


Ingrediente:

400 gr pipote si inimi
100 ml vin roșu sec
2 linguri oțet
1 frunză dafin
1/2 salată creață
2 cepe
2 linguri ulei
2 mere acre
1 lingură unt
1 lingură zeamă de lămâie
50 ml vin alb demisec
sare, piper

Se pun pipotele si inimile într-un castron și se adaugă vinul roșu, 1 lingură de oțet, frunza de dafin, se amestecă și se lasă la rece 1 oră.
Se încing 2 linguri de ulei în care se călesc rondelele de ceapă până ce capătă o culoare aurie.

Merele se decojesc, se taie în sferturi și se feliază subțire. Se încinge untul într-o tigaie în care se călește mărul. Se adaugă zeama de lămâie și vinul. Se fierb acoperiți 3 minute până se înmoaie.

Pipotele si inimile se prăjesc pe ambele părți 2-3 minute. Se condimenteză cu sare și piper.

Se toarnă marinata în tigaie și se lasă să dea în clocot. Se potrivește cu sare, piper, oțet după care se toarnă peste salată.
Feliile de măr și rondelele de ceapă se presară decorativ.


luni, 4 martie 2013

TARTINE CU SOMON


Ingrediente:

100-200 gr somon afumat
1 pâine integrală
50 gr unt
sare, piper
busuioc

Se taie pâinea în rondele cu ajutorul unui pahar (sau orice formă doriți) și se bagă la cuptor să se rumenească.
Când este gata fiecare bucățică se unge cu unt, se presară puțină sare și piper apoi se pune o bucățică de somon.
Deasupra puneți puțin busuioc sau dacă vreți să fiți mai îndrăzneți adăugați niște mentă.
Dacă somonul vi se pare greu stoarceți niște lămâie.
Uite așa obțineți un aperitiv ușor de preparat și de mare efect.

vineri, 22 februarie 2013

PRĂJITURĂ PARLAMENT


Ingrediente:

2 căni nucă prăjită
7 ouă
7 linguri de zahăr
7 linguri nucă măcinată
3 linguri făină
1 pliculeț praf de copt
500 ml frișcă
400 g cremă de ciocolată (finetti)
½ kg biscuiți

Se unge tava de la aragaz cu unt sau margarină si se pune nuca prăjită atât cât să acopere toată tava.
Se pregătește blatul din 7 albușuri bătute cu 7 linguri de zahăr, 7 linguri nucă măcinată, 3 linguri de făină și praful de copt.
Se toarnă compoziția obținută peste nuca din tavă și se dă la cuptor până când se coace blatul. Când blatul s-a copt se răstoarnă, se pune crema de ciocolată peste care se așează un rând sau două de biscuiți înmuiați mai întâi în cafea.
Cele 7 gălbenușuri se amestecă cu 7 linguri de zahăr și 3 linguri de apă, se pun pe baie de abur, se fierb până se îngroașă și se lasă la răcit.
Se bate frișca și se adaugă peste gălbenușurile răcite. Se omogenizează bine și se pune compoziția peste biscuiți. Se pudrează cu cacao.





miercuri, 20 februarie 2013

FRIPTURĂ DE VITĂ CU SOS DE BOABE DE PIPER


Ingrediente:

carne de vită (între 200 și 400 gr fiecare bucată)
- sare
- 2 linguri de ulei de floarea soarelui
- 1/4 cană de boabe de piper proaspăt zdrobite
- 1/4 cană de ceapă verde tăiată mărunt
- 1/4 cană de cognac
- 1 cană de supă de vită
- 1/4 cană de frișcă neîndulcită
- 1/4 cană pătrunjel tocat

Fiecare bucată se taie între 2 și 4 cm în fucție de cum vă place făcută (în sânge sau mai puțin). Se sărează pe ambele părți fiecare bucată de carne și se lasă să se odihnească 30 de minute. Bucățile de carne se pun pe un servețel de hârtie pe fiecare parte până ce sunt uscate.
Se prăjește carnea într-o tigaie în care s-a încălzit în prealabil uleiul de floare - la foc tare. Se prăjește fiecare bucată pe o parte, la foc tare, aproximativ 4 minute, apoi se întoarce pe cealaltă parte și se mai prăjește la foc mediu în funcție de cât o doriți de roșie înăuntru, încă 5 - 6 minute.
Se ia de pe foc și se acoperă cu folie de aluminiu. Se presară o porție generoasă de piper zdrobit pe fiecare parte a cărnii. Se păstrează la cald până facem sosul de piper.
Sosul e simplu. Într-o tigaie se pune ceapa tăiată și se amesteca. Se adaugă cognacul și se mai fierbe 3 minute. Adăugăm supa de vită și fierbem 4-5 minute până sosul scade. Punem frișca neîndulcită și mai fierbem 3 minute. La sfârșit luăm de pe aragaz sosul și adăugăm sare, pătrunjel și piperul rămas.
Ca și garnitură putem pune legume și cartofi copți.


miercuri, 13 februarie 2013

ȘTIUCĂ LA CUPTOR



Ingrediente:
- 1 știucă mare
- 3 morcovi potriviți
- pătrunjel
- 2 cepe
- 200 ml. vin alb
- sare, piper

- boia iute de ardei
- foi de dafin

- o lămâie

Se spală și se curăță știuca, după care se așează într-o tavă. Eu nu am avut una mare așa că am tăiat știuca în două.
Am condimentat știuca, am adăugat ceapa taiată solzi, morcovul tăiat rondele, pătrunjelul, foile de dafin și câteva feliuțe de lămâie.
Restul de lămâie l-am stors peste pește.
La final am udat știuca cu puțin ulei de măsline și vin alb.
Am bagat tava la cuptor pentru aproximativ o oră.
Ca și garnitură merge foarte bine cu cartofi fierți și un sos făcut din smântână cu puțină sare, suc de lămâie și usturoi praf.
Poftă bună!



marți, 15 ianuarie 2013

PRĂJITURĂ PARLAMENT

Ingrediente: 

2 căni nucă prăjită

7 ouă

7 linguri de zahăr

7 linguri nucă măcinată

3 linguri făină

1 pliculeț praf de copt

500 ml frișcă

400 g cremă de ciocolată (finetti)

½ kg biscuiți



Se unge tava de la aragaz cu unt sau margarină, se pune nuca prăjită atât cât să acopere toată tava.

Se pregătește blatul din 7 albușuri bătute cu 7 linguri de zahăr, 7 linguri nucă măcinată, 3 linguri de făină și praful de copt.

Se toarnă compoziția obținută peste nuca din tavă și se dă la cuptor până când se coace blatul. Când blatul s-a copt se răstoarnă, se pune crema de ciocolată peste care se așează un rând sau două de biscuiți înmuiați mai întâi în cafea.

Cele 7 gălbenușuri se amestecă cu 7 linguri de zahăr și 3 linguri de apă, se pun pe baie de abur, se fierb până se îngroașă și se lasă la răcit.

Se bate frișca și se adaugă peste gălbenușurile răcite. Se omogenizează bine și se pune compoziția peste biscuiți. Se pudrează cu cacao.






joi, 3 ianuarie 2013

BĂRCUȚE CU MERE ȘI SMOCHINE

Vă propun astăzi un desert foarte simplu de făcut și care este gata într-o oră.

Ingrediente:

1 pachet foietaj
1 lingură lapte
1 ou
miere de albine
2 mere
16 smochine
2 mâini nuci

După ce s-a dezghețat foietajul tăiați cele două foi în câte 16 pătrate.
Pe jumatate din ele puneți câte o felie de măr iar pe cealaltă jumătate câte o smochină.
Se pliază marginile foietajului astfel încât să cuprindă mărul sau smochina. Marginile le puteți fixa cu o scobitoare.
Se separă albușul de gălbenuș. Gălbenușul se bate cu o lingură de lapte și se unge aluatul.



Se bagă la cuptor pentru 30 de minute la 180°, după ce cuptorul a fost încins în prealabil.
Când sunt gata se ung cu miere și se presară deasupra nucă măcinată.